Facultati

FACULTATEA DE GEOGRAFIE http://geografie.ubbcluj.ro/

Având mai bine de un secol în spate, însușirile Facultății de Geografie nu îți vor da ocazia să o numești învechită. De la aparatura de ultimă generație și programele experimentale în care lucrează, până la teorie și mod de predare, această facultate evidențiază trăsăturile definitorii ale geografilor, precum adaptabilitatea la  orice vremuri și orientarea spre inovație.

Astăzi, Facultatea de Geografie oferă 5 specializări la nivel licență, 9 la masterat, la care se adaugă Școala Doctorală. Facultatea dispune de 4 extensii universitare înființate la Bistrița, Gheorgheni, Sighetu-Marmației și Zalău, oferind totodată programe de formare pentru studenți în 3 linii de studiu: română, maghiară și germană.

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MEDIULUI https://enviro.ubbcluj.ro/

Înființată abia în anul 2002 prin comasarea secțiilor cu profil de mediu care existau în facultățile de Geografie, Biologie-Geologie, Fizică și Chimie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului ne dovedește că nu vechimea unei instituții academice îi conferă acesteia caracterul calitativ ci implicarea, devotamentul și orientarea spre student, în prezent aceasta fiind una dintre cele mai moderne și dinamice facultăți din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Facultatea de Știința și Ingineria mediului oferă studenților 4 specializări la nivel licență atât în limba română cât și in maghiară, 6 specializări de masterat și Școala Doctorală Știința Mediului.

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT http://sport.ubbcluj.ro/

Să fii medaliat pe o arenă în aplauzele mulțimii poate părea un vis, dar multi absolvenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport au demonstrat că se poate, chiar și în cadrul celor mai importante competiții sportive.  Cu o tradiție de peste 60 de ani, această facultate îți va asigura mediul sportiv și cunoștințele necesare pentru o “performanță de podium”.

In prezent, oferta de studiu include 3 specializări la nivel licență oferite în limba română dar și maghiară și 5 specializări de masterat.